Este ora 08:00 si m-am trezit cu noaptea in cap, dupa un drum lung si o seara la fel de obositoare. Stau pe iarba de pe marginea drumului DN7C, cunoscut si drept Transfagarasan, si ma bucur de ultimele minute in care pot asculta linistea muntilor, inainte sa isi faca auzita prezenta ea, Giulia Quadrifoglio. O iubire mai veche, cu care am mai avut un rendez-vous cu ceva timp in urma. De data asta, in schimb, in spatele volanului se afla Catalin Ghigea, multiplu campion national al Campionatului National de Viteza in Coasta. Alaturi de copilotul sau, jurnalistul Radu Guramulta, urmeaza sa descopere ce se intampla cand alergi cel mai frumos sedan pe cel mai interesant drum din tara.
Quadrifoglio nu este silentios deloc. Am auzit ecoul divin al pornirii motorului V6, desi ne separau cateva sute de metri. Aproape timid, pilotul ii facea incalzirea, avansand cu o viteza nu prea mare, pana ce “micuta” isi intra in ritm. Dupa ce anvelopele Pirelli P Zero Corsa au atins temperatura potrivita, au urmat cateva sesiuni in care toti cei 510 cai au fost dezlantuiti, momente de care nu am putut sa nu ma bucur ca un scolar in fata primului 10. Spectacolul pe care il ofera Giulia este exploziv, neimblanzit si ramai captivat mult timp dupa ce dispare din campul vizual. Dupa 15-20 minute de joaca, este trasa pe dreapta pentru verificari si ajustari. Nimic grav.
Pentru a distrage atentia spectatorilor, trei Giulia Super, plus doua Stelvio intra pe traseu. M-am urcat si eu intr-un Stelvio rosu, ca sa testez cum se simte un SUV cu ADN pasional pe un drum virajat si prima mea impresie a fost una pozitiva, reuseste sa isi ascunda tonajul foarte bine. Pe traseul de urcare, motorul, directia si cutia automata trecuta pe modul manual ma fac sa cred ca sunt intr-un hothach usor inaltat. Singurul minus apare cand revin spre tabara de baza si gravitatia muta toata masa masinii pe puntea fata, in viraje. Anvelopele incep sa scoata sunete, nemultumite ca le pun sa treaca prin stresul asta, dar imi lasa senzatia ca pot sa mai fortez putin limitele aderentei, pot frana mai tarziu, pot intarzia intrarea intr-un viraj. Nu o fac, dar raman cu speranta ca ma voi bucura si cu alta ocazie de Stelvio, paradoxul Alfa Romeo: arata ca un SUV, dar se conduce ca o compacta.
Mica Giulia alba, in schimb, este ca acasa pe drumuri de munte. Am condus-o putin si in afara evenimentului, de la Bucuresti pana in Sibiu, deci am avut ocazia sa ne familiarizam cu Transfagarasanul. Greutatea este distribuita perfect si directia ofera suficient feedback pentru a transforma micul sedan intr-o jucarie, aproape kart, iar motorul 2.2 diesel de 170 de cai nu m-a dezamagit, avand mereu gramezi de cuplu la dispozitie si suficienta putere pentru a conduce sportiv, fara sa ma tem ca sistemul de tractiune Q2 ar pierde aderenta. Cutia automata a raspuns mereu exact cum m-am asteptat, schimband rapid si lin. Daca in masina ar fi fost inca 2 oameni, in schimb, experienta nu ar fi fost la fel de placuta. Cred ca o Giulia Q4 cu motorul de 210 cai ar fi solutia optima.
Dupa cateva ture, Quadrifoglio ne ajunge din urma si isi reia locul in fruntea coloanei, zgomotos si agitat, dar mereu lipit de asfalt. Ziua continua, urmand acelasi ritm alert, cu Giulia Quadrifoglio deschizand drumul, tura dupa tura, pasager dupa pasager, fara sa oboseasca. La finalul zilei, avand vapori de benzina impregnati in haine si un zambet tamp pe fata, am parasit linistea muntilor si m-am indreptat catre Bucuresti. Giulia fiind silentioasa si linistita, toti cei 271 km pana acasa au fost folositi pentru a imi imagina traseul perfect pentru un roadtrip de 3 saptamani prin Romania la volanul unui Stelvio. Spoiler: include Transalpina si Transfagarasan.
