Search

Nissan X-Trail MY2015

Istorie model

Modelul X-Trail a aparut in anul 2000 ca raspuns al companiei nipone Nissan la formarea unei nise a automobilelor compacte de teren, unde rivali ca Toyota sau Honda se luptau deja pentru piata. Sapte ani mai tarziu, a doua generatie se lansa la Salonul Auto de la Geneva cu un design mai mult evolutiv decat revolutionar. Bunele capabilitati offroad ale masinii au fost dublate de un aspect spartan atat in interior cat si la exterior, totusi modelul a fost un succes pentru companie, depasind numarul de 1,7 milioane de unitati vandute in primii 13 ani.

A treia generatie este bazata pe platforma modulara CMF a grupului Nissan-Renault si asta a permis sa creasca atat dimensiunile cat si lista elementelor de securitate. Liniile moderne de design cunoscute deja pe Qashqai sau Juke aduc crossoverului o nota de eleganta, contrastanta celei care l-a consacrat. Dotarile sunt si ele identice cu ce exista deja pe fratiorii mai mici, de la sistemul de climatizare automata pana la Nissan Connect si Around View Monitor.

Informatii tehnice

Masina testata a venit echipata cu pachetul de dotare Acenta (24699 Euro). Printre chestiile utile de pe lista de dotari standard gasim oglinda retrovizoare cu efect anti-orbire automat si pachetul Nissan Safety Shield, care este compus din Asistenta pentru lumini Faza Lunga (High Beam Assist), Recunoastere Indicatoare Rutiere (Traffic Signs Recognition), Avertizare Incalcare involuntara Banda (Lane Departure Warning) si Anticipare Franare de Urgenta (Forward Emergency). Mai era bifat si pachetul Connect (968 Euro) care aduce sistemului multimedia un ecran mai mare (7 inch), port USB si mufa AUX plus radio digital. Culoarea Portocaliu Amber este fara dubiu cea mai interesanta nuanta disponibila in paleta de culori a modelului!

Motorul de 1600 cmc se lauda cu 130CP si 320 Nm, cifre mai mult decat suficiente pentru a putea deplasa toate cele 1600kg ale automobilului. Pentru situatiile neplacute in care aderenta nu este optima, tractiunea 4×4 inteligenta intervine, dozand eficient puterea intre cele doua punti. In viata reala masina a afisat un consum mediu de 7,8 l/100km (trafic groaznic 80% din timp, 4×4-i mod auto, Stop&Start pornit).

Experienta la bord

Familie

Noul X-Trail a fost conceput de la inceput pentru a acomoda 7 pasageri, tocmai din acest motiv eram sigur ca varianta testata (5 locuri) nu o sa dezamageasca la capitolul spatiu interior. Am mobilizat o mana de prieteni si am pornit sa aflam cat de comod este drumul spre aventura.

Pentru sofer si pasager, japonezii au fost mai mult decat generosi si suprafetele vitrate largi nu fac decat sa iti confirme senzatia de spatiu aerisit. In torpedo am ascuns o sticla de suc de 1,5l iar in cotiera se puteau pierde sticlele de apa de jumatate de litru. Un avantaj pentru diminetile monotone il reprezinta suportul de pahare ventilat care va tine cafeaua calda sau sucul rece, in functie de sezon!

Pasagerii de pe locurile din spate nu au avut acces la atatea spatii de stocare, dar cu siguranta nu s-au plans din cauza lipsei de spatiu la picioare. De la mic (1.50m), la mare (1.87m), s-au lafait pe tot parcursul calatoriei.

Portbagajul este perfect pentru drumuri lungi sau ajutat membri ai familiei sa se mute. Cei 550 litri pot fi transformati in 1982l prin plierea randului spate de scaune, sau rearanjati multumita unor polite ingenioase.

Suspensia este extraordinar de iertatoare, indiferent cat de plina este masina de bagaje sau suprafata pe care ruleaza. Insonorizarea excelenta, bancheta comoda si mersul lin le garanteaza pasagerilor un somn linistit pana la destinatie.

Precizie

Avem de-a face cu o masina foarte mare! Este cu 30 cm mai lung decat un Duster, dar sasiul isi face treaba foarte bine. Directia asistata electronic ofera senzatia conducerii unei masini din clasa compacta. La drum lung se intareste poate putin prea mult pentru gustul meu, dar parcarile si intoarcerile pe loc sunt un deliciu. Vizibilitatea in spate este foarte slaba dar compenseaza prezenta sistemului Around View Monitor (o imagine virtuala 360° de sus a masinii).

Sistemul de tractiune integrala este adaptiv. Asta inseamna ca masina decide singura cata putere trebuie transmisa puntii spate pentru o aderenta optima, in functie de nevoie. Modul 4×4 permanent este util doar daca a nins pe drum spre casa ta de vacanta sau te-ai impotmolit pe un drum de tara. Nu vei face off-road cu noul X-Trail prea curand…

Note

Spatiul interior generos

Motor mic dar puternic si economic

Around View Monitor si Nissan Connect

 

Identitate proprie slab definita

Distantarea de offroad

Nota finala: 7/10

 

Multumim BADSI-NISSAN pentru facilitarea testarii!

Close
© 2018. SubTURAT.
Close