fbpx
Search

Dacia Spring – masina electrica a poporului

Dacia a lansat acum putin timp, intr-o ceremonie fara mult fast, primul model 100% electric al marcii: Spring. Pragmatismul este prezent si in comunicatul oficial unde, in locul multiplelor metafore despre aspectul exterior sau paragrafele care lauda specificatiile de top, regasim cateva cuvinte despre viitor si mobilitate, despre oras si carsharing, despre o democratizare a masinilor electrice.

Dacia ca brand global

Compania Dacia functioneaza de mai bine de 50 de ani si ne-am obisnuit sa o consideram produs romanesc, dar in anii de cand se afla sub umbrela Renault a devenit un brand global, cu fabrici proprii in Europa si Africa, plus productie a modelelor Dacia sub sigla Renault, Mahindra, Nissan sau Lada in Brazilia, India, Rusia, Turcia, Algeria, Columbia sau Argentina. Oricat de mult ne doream sa avem productie locala pentru prima Dacia electrica, iata ca o vom importa din China: modelul Spring va imparti cu Renault K-ZE linia de productie a uzinei eGT New Energy Automotive din Shiyan.

Povestea micutei Dacia Spring a traversat mai multe continente pentru a ajunge la noi. Totul a inceput in 2015, cand Renault anunta Kwid, un crossover putin mai mare decat un Twingo, destinat pietelor emergente. Proiectul i-a fost atribuit inginerului Gérard Detourbet, care a fost responsabil pentru primul Logan. La scurt timp a devenit disponibil in India, cu un pret de pornire usor peste 3800$. In plus fata de rivalii din segment, modelul Renault avea functii destul de high tech (pentru piata respectiva) precum ecranul multimedia, portbagajul generos si motorizarile termice economice. Doi ani mai tarziu isi incepea productia in Brazilia, cu cateva ranforsari si elemente de siguranta in plus, pentru a face fata cerintelor locale. In 2019 modelul ajunge si in China, sub numele Renault City K-ZE, de data aceasta propulsat 100% electric. Pretul de pornire a ramas mic (aproximativ 9000$), dar K-ZE nici nu a beneficiat de modernizari substantiale fata de Kwid.

Ce se ascunde sub capota?

Nu sunt multe diferente intre Spring si K-ZE. Propulsorul electric de 33kW (~44 CP) este acelasi, la fel si bateria de 26.8 kWh, care asigura o autonomie de 225 km, pana la 295 km in situatia in care alegi modul Eco. Cum greutatea masinii este destul de redusa (921kg), comportamentul dinamic al micutei Dacia ar trebui sa fie similar unei variante cu propulsor termic de 80 CP. Pe zona de siguranta, Spring va avea 6 airbag-uri, apel de urgenta si franare automata de urgenta.

Incarcarea la o priza de curent DC 30kW se va efectua intr-o ora (0-80%). Pentru o incarcare completa la o priza conventionala va trebui sa stai conectat aproape 14h. Spring vine cu garantie de trei ani sau 100.000 km, iar acumulatorul cu 8 ani sau 120.000 km.

Tesla Killer?

Titlul acesta a fost folosit pentru prima data de catre International Business Times, despre Renault K-ZE. Sigur, masinile Tesla au o autonomie mai buna si propulsoare mai interesante, plus materiale ceva mai premium si tehnologii pentru condus autonom, dar argumentul folosit pentru a sustine titlul era pretul standard al K-ZE, de aproximativ 4 ori mai mic decat cel mai ieftin Tesla, plus profilul perfect pentru o masina de oras (autonomie suficienta, dimensiuni compacte). In Europa, una din 5 masini electrice vandute este produsa de Grupul Renault si o compacta mica, agila si ieftina va face si mai dificila alegerea unei Tesla pentru flotele de carsharing. Dovada a prioritatilor firmei fiind chiar faptul ca intai va putea fi comandata versiunea pentru carsharing si aproape jumatate de an mai tarziu versiunea pentru uz personal.

Daca te uiti putin prin comentariile de pe pagina de Facebook a Dacia Romania nu e greu sa observi ca romanii ar vrea o infrastructura perfecta prin care oricine sa isi poata incarca masina chiar daca sta la bloc, motorizari performante cu cel putin 200 cai si autonomie cat pentru un drum fara reincarcare pana la soacra si inapoi, dar in acelasi timp sa coste sub 20.000 euro. Realist vorbind, este imposibil sa existe un automobil care sa bifeze toate punctele, cu atat mai mult sa fie productie locala, iar infrastructura pe care o avem acum este rudimentara, dar nu poate nimeni nega ca o investitie in tehnologizarea cu statii publice nu este rentabila atata timp cat nu exista si cerere pentru ea.

Strategia folosita cu succes de Dacia pentru modele noi: lanseaza un produs in forma cea mai simpla, functionala si il rafineaza in timp. A functionat pentru Logan, Sandero si Duster si sunt dispus sa pariez ca va functiona si pentru Spring. Acum cativa ani era S.F. sa consideri Dacia un jucator pe piata masinilor electrice, dar cu un prim efort, Spring este un pas bun pentru a face accesibile masinile electrice. Chiar daca nu stim pretul oficial, reprezentantii companiei au transmis ca micutul model Dacia va avea cel mai mic pret pentru un automobil electric din Europa. Cu un cost de achizitie sub 20.000 euro (TVA inclus, pret de lista), sunt sigur ca foarte multi romani vor profita de subventiile de la stat pentru a isi inlocui masinile termice.

Write a response

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Continut © subTURAT 2024.
Close