Cum înscrierile au fost închise oficial, este momentul perfect pentru a dezvălui programul complet al evenimentelor care vor urma în cadrul subTURAT Summer Meet.
Mini-expoziția din 5 – 11 august
Începând cu data de 5 august, vizitatorii vor putea admira 14 mașini modificate care însumează peste 2.000 de cai putere! Această mini-expoziție va oferi o privire în lumea fascinantă a tuningului auto. Minimalismul european se întâlnește cu masivitatea americană și puterea brută a mașinilor japoneze, reieșind un amestec omogen, cu cifră octanică mare. De la micul Käfer propulsat de o inimă venită de la sora mai mare, Porsche, la Dacia Sport cu kit Rocket Bunny, fiecare automobil emană personalitate prin toți porii:
- Dacia Sport – Kekers Crew
- Alfa Romeo MiTo Quadrifoglio Verde – subTURAT Crew
- Audi A5 – subTURAT Crew
- BMW M4 – subTURAT Crew
- Renault Megane RS – subTURAT Crew
- Volkswagen Golf GTI
- Mazda RX7 – Brotorheads Crew
- Dodge Ram SRT-10
- Volkswagen Jetta – Custom Works Crew
- Audi S3 – Custom Works Crew
- Volkswagen Bora – Custom Works Crew
- Audi A4 – Brutal Stacs Crew
Mini-expoziția poate fi vizitată în perioada 5 – 11 august, între orele 10.00 și 22.00.
Marele Meet din 12 și 13 august
Dar asta nu e tot! A doua parte a evenimentului va fi organizată pe 12 și 13 august, în parcarea 2B din Mega Mall, și va fi un tur de forță cu peste 100 de participanți confirmați, fiecare dintre ei venind cu o mașină personalizată după propriul stil! Dacă alegi să ne vizitezi, promitem că te vei distra!
Ziua 1 – 12 august:
- 12.00 – Open expo
- 14.00 – 15.00 – Meet & Greet Silviu Toma (Romania Driving Experience)
- 16.00 – 18.00 – Concursul Loudest Exhaust
- 19.00 – 20.00 – Car Limbo
- 22.00 – Închidere expo
Ziua 2 – 13 august:
- 10.00 – Open expo
- 18.00 – Premiere „Car of the show”
- 19.00 – Închidere expo
Pe tot parcursul evenimentului vei putea descoperi noile modele BMW M2 și M3 Touring, aduse de BMW România.
Accesul spectatorilor este gratuit și este permis doar pe durata evenimentelor publice ( 12 august între 12.00 și 22.00, 13 august între 10.00 și 19.00).
1 comment