Bucuresti, 2 iunie – Cei mai iscusiti piloti de drift din Romania vor incinge asfaltul de la Romexpo intr-un spectacol de zile mari in week-endul 11-12 iunie, la Auto Total Business Show. Se anunta o parada emotionanta, frenetica, ce forteaza limitele fizicii, pusa in scena de Romanian Drift Community. Pentru entuziastii ce vor sa simta adrenalina pompand in vene, programul va mai include Bike trial, Skate-show si Parkour. Auto Total Business Show este cel mai mare eveniment automotive din Romania cu noutati din domeniul pieselor auto originale si aftermarket, adunand an de an mii de pasionati ce vibreaza odata cu sunetul motoarelor puternice. Organizatori: AD Auto Total in parteneriat cu Romexpo si Camera de Comert a Romaniei. Trailer oficial aici.
Odata cu entuziasmul, vine si pericolul. Asii driftului, Catalin Trifan, Grigorici Ilarion, Radu Vaduva, Radu Moise, Marius Mitrache, Gabi Imresi, Iulian Jumuga, sase dintre cei mai buni piloti din campionatul national, vor combina cascadorii si demonstratii sportive extreme, intr-un spectacol exploziv, cu motoarele turate la maxim, ce va include inclusiv suprema provocare, un moment de drift in tandem de sase.
De la Lamborghini Gallardo pana la masini autohtone modificate, zeci de proprietari de masini isi vor etala bolizii in zona de tuning a AUTO TOTAL BUSINESS SHOW. Peste 5 000 de metri patrati, unde, printre modelele expuse, veritabile bijuterii, se regasesc si masini al caror pret ajunge la sute de mii de euro.
PedalKick.ro, prima echipa de bike trial din Romania, va face o demonstratie de indemanare pe un traseu dificil, de tip “getto”, printre masini abandonate, butoaie, furgonete si alte elemente surpriza. Eugen Nacu si Adrian PNZ sunt doi dintre cei mai impatimiti bucuresteni in arta utilizarii bicicletelor in situatii extreme. Au in spate peste 15 ani de antrenament, combinand expertize din domeniul mountain biking, bike trial si downhill mountain biking.
Skaterii Cristian Benescu, Cristian Cohal, Marius Diatcu si Dragos Carlan, precum si Mihai Octavian (BMX) promit sa transforme Romexpo in capitala skatingului timp de doua zile. Participanti de seama la toate concursurile de skate autohtone, cu un palmeres de trickuri indelung repetate, cei cinci isi vor prezenta trickurile ametitoare intr-un skatepark special amenajat. Atmosfera va fi intretinuta de cele mai frumoase animatoare si multa muzica buna.
Salturi agresive, desprinderi neasteptate, acrobatie. I-ati vazut in filme, in clipuri pe Youtube cu milioane de vizualizari, in platourile emisiunilor TV. Reborn Education, prima si singura scoala de Parkour si Freerunning din Romania redefineste modul in care ne miscam in mediul urban. Nu, nu sunt supraoameni, ci pur si simplu niste atleti completi, ce folosesc toate elementele componente ale mediului inconjurator intr-o cautare a miscarii care combina controlul, fluiditatea si impulsivitatea.
Programul de vizitare pentru AUTO TOTAL BUSINESS SHOW este sambata si duminica, 11-12 Iunie 2016, intre orele 10.00 si 18.00, iar pretul unui bilet de acces este de 20 de lei. Copiii sub 7 ani si persoanele cu dizabilitati au acces gratuit. Un eveniment recomandat de Kiss FM. Parteneri media: Gazeta Sporturilor, Ring, Nine O’Clock, Auto Bild, Unirea Shopping Center, autostiri.ro, 220.ro.