fbpx
Search

MINI la NAIAS Detroit 2015

Bucuresti. La un an dupa premiera americana a noului MINI, constructorul premium din Marea Britanie prezinta o completare spectaculoasa a gamei cu ocazia editiei 2015 a Salonului International Auto de la Detroit (NAIAS). Noul MINI John Cooper Works este pregatit de start si va avea premiera mondiala in centrul industriei auto nord-americane. Acest model duce placerea condusului emblematica pentru MINI la nivelul experientei din motorsport. Un motor turbo foarte puternic, tehnologia suspensiei reglata cu precizie pentru circuite si designul optimizat aerodinamic al caroseriei ofera noului MINI John Cooper Works caracteristici remarcabile de performanta.

Noul varf de gama combina emotia performantelor de top, intruchipate de brandul John Cooper Works, cu calitatea rafinata continuu a celei mai noi generatii MINI. In cadrul NAIAS 2015, noua versiune a originalului in segmentul premium al clasei mici va demonstra ca nu ofera doar o placere extrema a condusului, ci si baza perfecta pentru o noua diversitate. Pe langa modelul MINI Hatch cu trei usi, in lumina reflectoarelor se va afla si noul MINI Hatch cu cinci usi, prezent si el al salonul de la Detroit. Mai mult, vizitatorii expozitiei deschisa intre 17 si 25 ianuarie 2015 vor avea oportunitatea de a vedea cele mai noi optiuni din programul de dotari speciale MINI Yours, precum si un concept car spectaculos – MINI Superleggera Vision.

Conform traditiei, Salonul International Auto din America de Nord marcheaza deschiderea calendarului de manifestari globale pentru industria auto. Este unul dintre cele mai remarcabile saloane auto din lume, iar in 2015 va fi organizat pentru a 27-a oara. La Cobo Center din Detroit, peste 200 de companii isi vor prezenta actualele modele, produse si tehnologii noi. Ca si anul trecut, organizatorii se asteapta ca NAIAS 2015 sa atraga peste 800.000 de vizitatori.

Premiera mondiala pentru sportivul de top: noul MINI John Cooper Works
Noul MINI John Cooper Works vine cu un temperament extrem in combinatie cu o manevrabilitate remarcabila pentru placerea fascinanta a condusului in traficul cotidian. Specific pentru modelele John Cooper Works, aceste caracteristici sunt create prin dezvoltarea si armonizarea detaliilor tehnice pentru motor, suspensie, caroseriei si cockpit pe baza experientei vaste de curse si sunt orientate spre performante de top.

Cele mai importante componente ale noului model sunt puternicul motor turbo cu patru cilindri, suspensia sport cu sistem de franare Brembo si jantele exclusive John Cooper Works din aliaj usor, kitul aerodinamic John Cooper Works si prizele de aer foarte largi din sectiunea frontala a automobilului, precum si interiorul in stil sport specific modelului. Prin designul si dotarile exclusive, noul MINI John Cooper Works se deosebeste mai clar ca niciodata de alte modele ale gamei MINI. Automobilul obtine date de performanta imbunatatite semnificativ si un nivel mai mic al consumului in comparatie cu modelul precedent.

MINI Superleggera Vision: stilul britanic si atmosfera italiana
Tehnologia de avangarda si tehnici traditionale de fabricatie sunt combinate intr-un studiu de roadster compact, creat prin colaborarea dintre MINI si casa de design Touring Superleggera. MINI Superleggera Vision prezinta o interpretare moderna a clasicului model decapotabil cu doua locuri, imbinand stilul britanic si atmosfera italiana. Realizat prin procese manufacturiere in mare parte, concept carul are un electromotor sub capota. Conceptul si designul automobilului sunt orientate integral pe esential: placerea condusului si atractivitatea aspectului.

Proportiile caracteristice MINI se intalnesc cu linia de roadstere si stilul de fabricatie Touring Superleggera. Constructia ultrausoara utilizata pentru caroserie – o alta particularitate caracteristica – contribuie la placerea pura a condusului, cu o agilitate captivanta si o eficienta revolutionara. In interiorul MINI Superleggera Vision, eleganta este subliniata prin materiale de inalta calitate, folosite, in mare parte, in stare naturala, pentru un plus de autenticitate.

[stextbox id=”info”]Text preluat de pe pagina de presa a BMW Group.[/stextbox]

Close
Continut © subTURAT 2021.
Close