- Fiat 500 Riva, cel mai mic iaht din lume, expus intr-un decor unic
- Al doilea membru al noii familii functionale Fiat se prezinta: Tipo Hatchback
- Debutul salonului marcheaza premiera nationala si, in acelasi timp, startul comenzilor pentru noua Alfa Romeo Giulia
- Gama jubiliara Jeep 75th Anniversary fata in fata cu istoria: Jeep Willys
- Abarth revine la SAB cu noul 595 Competizione
- Maserati prezinta oficial primul SUV din istoria marcii: Levante
In perioada 20-30 octombrie, importatorul Auto Italia aduce in premiera in Romania, direct de la Salonul Auto de la Paris, editia exclusivista Fiat 500 Riva, dezvoltata in parteneriat cu celebrul producator italian de iahturi de lux. Importatorul va expune, in premiera nationala, Noua Alfa Romeo Giulia, Noul Abarth 595, precum si Noul Fiat Tipo Hatchback. In anul jubiliar Jeep, vizitatorii standului Auto Italia vor putea descoperi editiile speciale 75th Anniversary ale gamei Jeep. In cadrul SAB 2016, Maserati urmeaza sa prezinte oficial in Romania primul SUV din istoria de 100 de ani a marcii: Levante.
- Fiat
Standul Fiat de la Salon este descris de simbolism si eleganta. Tema este dualitatea si complementaritatea elementelor inconjuratoare – cele doua lumi, functionala si aspirationala, din care marca Fiat isi extrage inspiratia. Pe de o parte, avem Fiat Tipo sedan si, in premiera nationala, versiunea Tipo hatchback, caracterizate de simplitate, functionalitate si eficienta in exploatare, iar pe de alta avem un model inspirator, descris de forme si materiale elegante si sofisticate, care isi trage seva din traditie: Fiat 500 Riva.
Modelul 500 Riva fost dezvaluit in vara acestui an, iar cea mai recent expunere a avut loc la Salonul Auto de la Paris. Inspirata de iahtul Aquariva Super, editia speciala a generat deja peste 3.000 de comenzi in Europa, demonstrand ca toti cei care cauta si pe uscat aceeasi exclusivitate ca aceea oferita de constructorul Italian de iahturi o pot gasi doar in sofisticatul Fiat 500 Riva.
« Cel mai mic iaht din lume », simbol al maiestriei italiene, fructul colaborarii dintre doua marci emblematice in industria auto si in cea a iahturilor de lux, 500 Riva va fi expus la Salonul Auto Bucuresti alaturi de un exemplar Riva Ariston din 1968. In lume au fost fabricate 823 de unitati Riva Ariston, modelul fiind considerat cel mai popular iaht clasic fabricat de Riva.
- Alfa Romeo
Alfa Romeo revine la Salonul Auto Bucuresti si Accesorii cu un model demn de statutul premium al marcii, simbol al excelentei italiene in materie de design si tehnologie. Debutul salonului marcheaza premiera nationala si, in acelasi timp, startul comenzilor pentru noua Alfa Romeo Giulia, cea mai autentica expresie a spiritului Alfa Romeo contemporan.
Noua Alfa Romeo Giulia va fi oferita in Romania in patru niveluri de echipare (Giulia, Super, Veloce si Quadrifoglio) si sase variante de motorizare: 2.2 Diesel cu 150 CP, 180 CP si transmisie manuala cu sase trepte sau automata cu opt trepte; 2.2 Diesel de 210 CP cu transmisie automata si tractiune integrala, 2.2 benzina de 280 CP, cu transmisie automata si tractiune integrala, 2.0 benzina de 200 CP si transmisie automata in opt trepte, 2.9 V6 BiTurbo benzina cu 510 CP si cutie manuala cu sase rapoarte sau automata in opt trepte. La salon, vor fi expuse doua unitati de echipare Super, de culoare Rosso Alfa, respectiv Bianco Alfa.
Preturile pentru Alfa Romeo Giulia pornesc de la 28.425 Euro +TVA, pentru nivelul de echipare Giulia si motorizarea 2.2 JTDM/150 CP, cu transmisie manuala in 6 trepte si tractiune spate, iar pretul de lansare include un discount de 10%.
Pe durata salonului, Giulia va beneficia de o oferta de finantare exclusiva, desfasurata prin Impuls Leasing: 0% avans si 0% dobanda.
Alfa Romeo Giulia a obtinut 5 stele la testele de siguranta Euro NCAP si un scor de 98% protectie la nivelul ocupantilor adulti, cel mai mare din istoria testelor Euro NCAP.
- Jeep
Autovehiculele Jeep au definit spiritul autentic SUV si au stabilit un etalon in industrie, in ceea ce priveste capacitatile off-road si libertatea de explorare, din 1941. Anul acesta, Jeep sarbatoreste 75 de ani de aventura fara limite, care l-au transformat in legendarul SUV de astazi si lanseaza editiile speciale Jeep 75th Anniversary. Modelele expuse de Auto Italia la Salonul Auto Bucuresti si Accesorii de anul acesta sunt editiile aniversare Jeep Renegade, Jeep Cherokee, Jeep Grand Cherokee si Jeep Wrangler, personalizate in nuante exclusive, cu tuse de bronz lucios si semi-lucios la nivelul jantelor si al elementelor de caroserie, embleme aniversare, propulsoare puternice si tractiune integrala, afirmand, mai mult ca niciodata, mostenirea Willys. Surpriza cea mai mare a standului este chiar un exemplar Jeep Willys, expus in mijlocul editiilor aniversare.
Totodata, importatorul Auto Italia anunta lansarea Jeep® Owners Group in Romania, singurul club oficial, fondat in anul 2014 si coordonat de marca Jeep, activ in 24 tari din regiunea EMEA. Jeep® Owners Group (JOG) reaprinde pasiunea pentru off-road si conecteaza toti proprietarii si entuziastii Jeep la o comunitate europeana care impartaseste aceeasi dragoste pentru stilul de viata Jeep.
- Abarth
Sigla scorpionului este acum mai cuprinzatoare, cu noile Abarth 124 spider si Abarth 595. Dezvoltate de divizia Abarth Racing, cele doua modele intruchipeaza valorile intrinseci ale marcii: performanta, maiestrie si excelenta in inginerie. Abarth 595 este expus la Salon Auto Bucuresti in versiunea 595 Competizione, culoare Rosso Competizione si motorizat de un puternic propulsor 1.4 T-Jet de 180 CP.
- Maserati
La fel ca toate modelele Maserati precedente, Levante poarta numele unui vant cald mediteranean, care se poate transforma intr-o clipa dintr-o briza usoara, intr-o forta irezistibila a naturii, reflectand astfel personalitatea noului SUV Maserati.
Levante va fi disponibil pe piata din Romania in doua variante de motorizare:
- Levante S, dotat cu motorul V6 3.0 Twin Turbo 430CP accelereaza de la 0 la 100 km/h in 5,2 secunde si atinge o viteza maxima de 264 km/h. Conceput de divizia Maserati Powertrain si construit la fabrica Ferrari din Maranello exclusiv pentru Maserati, motorul ofera inovatii de ultima ora care ii imbunatatesc consumul de combustibil.
- Versiunea Levante Diesel ofera un motor turbo V6 3.0 cu turbina cu geometrie variabila – o adevarata bijuterie dotata cu cea mai noua tehnologie diesel disponibila. Cu o putere si un cuplu maxim impresionante – 275 CP si 600 Nm – Levante Diesel atinge 100 km/h in doar 6,9 secunde si are o viteza maxima de 230 km/h.
Pentru a putea juca dublul rol de SUV de lux si de 4×4 capabil sa treaca de orice obstacole, Maserati Levante a fost dotat cu unul dintre cele mai sofisticate exemple de inginerie disponibile la ora actuala. Impreuna cu sistemul de tractiune integrala Q4, Levante beneficiaza si de un sistem de suspensie activa care ridica sau coboara masina in functie de nevoie sau de preferinta.
Levante este un model complementar ideal pentru gama Maserati. Alaturi de Quattroporte, Ghibli, GranTurismo si GranCabri, acesta acopera in intregime cerintele segmentului de lux la nivel global.
[stextbox id=”info”]Text preluat de la reprezentantii PR ai AUTOITALIA.[/stextbox]