IAA (Internationale Automobil-Ausstellung), un salon cu vechime de 124 ani, oprit doar în timp de război, își redeschide porțile. De data asta, în locul complexului din Frankfurt, organizatorii au decis mutarea evenimentului în Munchen. În perioada 7 – 12 septembrie 2021, Munchen Messe este kilometrul zero al pasionaților de mașini și transport alternativ. Producătorii se întrec în concepte eco friendly, dar nu uită nici de modelele curente, hibride sau nu.
Cei 3 prinți nemți
Fiind organizat în Munchen, salonul IAA este clar în curtea BMW (care au aici și un muzeu, apropo). Bavarezii au adus conceptul i Vision Circular, care stă mărturie pentru filosofia BMW pe termen lung: economie circulară, dezvoltare durabilă și lux. Cei de la Mercedes nu s-au lăsat mai prejos și au venit cu o armată de lansări și concepte. Cap de tabel sunt noile EQE (sedan electric de clasa medie, de dimensiunile Clasei E) și primul model AMG electric, EQS 53, dar și conceptele Mercedes-Maybach EQS și Mercedes-Benz EQG. Volkswagen a prezentat ID.LIFE, un concept care prevestește un model mai mic, dar mai funky decât ID.3. Motorul electric are 234 CP și range estimat de 400 kilometri.
În plus, Hyundai, MINI, Renault și Ford au spații mari, cu modele nou nouțe sau priviri optimiste spre un viitor unde toți vom conduce produse care nu consumă resurse finite sau chiar contribuie la un mediu mai sănătos prin folosirea lor. Iar Dacia a prezentat Jogger.
Dacă vrei să descoperi mai multe soluții pentru mobilitate urbană, ai la dispoziție două pavilioane întregi cu biciclete, trotinete sau scutere electrice. Pentru pasionații de cai putere și benzină cu cifra octanică ridicată există și tot felul de bijuterii pe 4 roți, noi sau retro.
Salonul 2 în 1
În premieră, din cauza pandemiei prin care încă trecem, organizatorii au extins evenimentul prin câteva pavilioane în aer liber, construite în piețele centrale. În Konigsplatz găsești Ford, Polestar și Dacia, în Odeonsplatz te așteaptă Cupra, Kia, Volkswagen și Mercedes iar câțiva pași mai departe ai Audi și Porsche. BMW au un pavilion separat în Max-Joseph-Platz, alături de MINI și BMW Motorrad. Dacă nu ai vizitat monumentele orașului până acum, ai scuza perfectă pentru a merge pe jos mulți kilometri.
Cum ajung la salon?
Primul pas este să ajungi în Munchen. Poți găși bilete de avion last minute cu preț bun, sau poți pleca direct cu mașina personală. Odată cazat, pentru a ajunge ușor poți lua metroul U2 până la Messestadt West. Un bilet costă 20 € și poate fi cumpărat online de aici. Recomandarea mea este să cumperi bilete pentru cel puțin două zile. Salonul IAA nu este la fel de mare că pe vremuri, dar tot vei petrece suficient timp printre expozanți si mașini.