fbpx
Search

Cadouri de Crăciun – ediția 2023

Nu mai sunt multe zile până la Crăciun, dar sunt suficiente pentru câteva achiziții last minute. Am grupat în articol recomandări care pot ajunge la tine rapid și fără stres, cu care nu vei da greș în ochii pasionaților de mașini. Link-urile te vor trimite direct către site-ul vânzătorului și nu îmi aduc profit, nu am fost plătit sau încurajat să adaug pe cineva în această listă, vei găsi doar obiecte pe care le-am cumpărat singur, primit sau dăruit pe parcursul anilor și pot garanta pentru cât de distractive sunt.

Genul care stă pe calculator cu orele

Dacă vrei să nu cumperi o dublură, cea mai sigură soluție este un joc video proaspăt lansat. The Crew Motorfest este un joc open world (un fel de Forza Horizon), disponibil pentru PS 4/5, Xbox One/Series X/S și PC. Pentru aceleași platforme este disponibil și F1 23, video oficial al 2023 FIA Formula One World Championship™. Pentru cei care au doar Xbox sau PC, seria Forza Motorsport a primit un titlu nou, numit simplu: Forza Motorsport.

Genul care se joacă cu machete

Gama LEGO s-a îmbogățit anul acesta cu noi modele, pentru toate bugetele. Gama Speed Champions are acum și o reprezentare a exoticului Pagani Utopia, pe lângă alte modele Porsche sau McLaren. Proaspăt sosite în gama Expert sunt un Chevrolet Corvette și Land Rover Classic Defender 90. Pe cel din urmă l-aș vrea și eu în colecție, formele pătrățoase se potrivesc perfect cu cărămizile LEGO. Pentru cei pasionați de Le Mans și mecanisme complicate, gama TECHNIC oferă PEUGEOT 9X8 24H Le Mans Hybrid Hypercar. Cu motor V6, direcție și suspensii funcționale și uși care se deschid, modelul va arăta fain în colecția oricărui automobilist. Tot ca un LEGO, dar necesitând mult mai multă atenție la asamblare și talent la vopsirea micilor detalii, kit-urile de construcție sunt o soluție minunată pentru cei pasionați de miniaturi. Cu un motor V8 de la Revell n-ai cum să dai greș niciodată!

Pentru pasionații de drift te poți baza pe un automodel cu telecomandă de la HPI Racing. Dacă vrei să personalizezi o machetă sau doar să comanzi anumite piese speciale, caută pe MIY Mini Models. S-ar putea să fie prea târziu pentru ca reproducerea mașinii să ajungă până la Crăciun, dar poate poți pune sub brad un set nou de jante, la scara machetei preferate.

Genul care vrea o casă plină cu artă

Alex Mariș este unul dintre cei mai faini pictori specializați pe auto din România și un bun prieten al comunității subTURAT. Norocul face să aibă câteva tablouri deja în stoc, aici, în cazul în care nu poți aștepta până este gata o comandă specială. În casa oricărui pasionat auto ar trebui să fie Catalogul Racing Wheels: imagini spectaculoase și povești tari, plus că este ușor de găsit, în Inmedio sau pe Autoart.

Genul care stă mai mult în masină decât acasă

Dacă pare că s-a mutat în mașină, cumpără-i de Crăciun un breloc fain. La Black Stuff găsești brelocuri din fibră de carbon pentru aproape fiecare marcă și model, chiar și pentru micul MiTo. Poți să te asiguri că are mașina pregătită pentru iarnă, cu un pachet de detailing de la G&A Car Wash & Detailing sau poți să îi încarci un card de fidelitate la spălătoria preferată ca să se ocupe singur/ă, apoi să îi oferi un odorizant personalizat de la Odorizante Custom.

Write a response

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Continut © subTURAT 2021.
Close