Dupa o zi de stat in soare si alergat pe pista Academiei Titi Aur pentru a fotografia participantii la Retromobil Fest 2018, a venit momentul de respiro pe care il asteptam, Cupa Presei. Cu regretul ca nu am venit pregatit nici macar cu o pereche de manusi de condus retro, ma indrept spre linia de start unde sunt aliniate doua Mustanguri, un Volvo clasic, un E30 si in urma lor, un mic Innocenti Mini verde.
Profit de faptul ca restul colegilor din presa sunt ocupati cu disputarea celor doua Mustanguri si ma ofer voluntar pentru micuta inseriata cu numarul 46 pe portiera. Ma strecor in spatele volanului mare, de lemn, pentru a ma acomoda cu habitaclul spartan, atat de specific anilor ’70. Cum nu am altceva de reglat in afara de oglinda retrovizoare, ma pierd pentru cateva clipe in zgomotele primordiale pe care le scoate motorul aflat atat de aproape (si fara mari bariere fonice) de mine. Vrum, bang, vrum.
Spiritele s-au linistit si se pregateste startul. Dupa cum sigur iti imaginezi, Cooper-ul nu este o masina rapida, care sa ajunga in varful coloanei dintr-un singur sprint. Daca o compari cu un hot hatch modern, este chiar lenta. Ce are, in schimb, este un motor care accelereaza fara pauza, de parca incearca sa sfideze tehnologiile moderne precum VVT sau turbo. Micul Mini vrea sa alerge liber si pare ca s-a pregatit toata viata pentru asta.
Eu, in schimb, traiam o experienta complet noua. In fiecare curba compensam lipsa servodirectiei cu o strangere ferma a volanului si miscari puternice, dar alerte. Inghesuit intr-un „colos” de 730 kg, simteam fiecare pietricica de pe traseu. Schimbarea unei viteze era o adevarata calatorie, treptele fiind amplasate aproape in cele 4 colturi ale masinii, cu o cursa foarte vaga a schimbatorului. Pedala de frana era aproape inutila, in primul rand pentru ca circuitul ii permitea britanicei sa ruleze constant la viteza maxima, apoi pentru ca daca a fi incercat sa franez, trebuia sa caut pedala undeva sub podea.
Tur dupa tur, incepeam sa ma obisnuiesc cu capriciile batranei doamne. Intram puternic in viraj, ea subvira ca o bestie, huruia si suiera de parca era alimentata direct de zeii masinilor, dar ramanea lipita de carosabil. Ea putea sa o tina asa tot weekendul, eu din pacate trebuia sa o returnez dupa cele 5 ture.
Am mai condus masini retro si mereu este o placere sa o fac, dar niciodata pana acum nu am putut sa ma bucur de una pe circuit. Micul Mini m-a umplut de fericire si energie imediat ce i-am vazut botul de bulldog funky, dar portia de adrenalina primita cat am stat in spatele volanului nu poate fi comparata cu nimic altceva.
Ai o masina retro si ai vrea sa o privesti cu total alti ochi? Asteapta sa se deschida inscrierile pentru Retromobil Fest 2019 si trece-te pe lista!. Nu ai inca o batranica in garaj? Mai ai timp sa faci rost de una, dar te sfatuiesc sa nu ratezi ocazia! Cele 10 minute pe circuit in care iti alergi masina ‘ca pe vremuri’ merita fiecare picatura de transpiratie!
