Deși istoric a făcut performanță cu modele sport și supersport, deseori în serii limitate pline de pasiune, Alfa Romeo a avut succes și în segmentele mici, cu MiTo (segment B, mai mult de 400.000 unități produse) și Giulietta (segment C, mai mult de 500.000 unități produse). Erau mașini modeste, dar frumoase și plăcut de condus, prin urmare așteptările erau ridicate pentru modelul care urma să le înlocuiască pe amândouă.
În 2024, cu surle și trâmbițe, era lansat noul Milano. Folosind platforma STLA Small dar promițând o serie de modificări specifice, micul Alfa a venit însoțit și de controverse. Pe o parte, pentru cum reinterpreta anumite elemente iconice, pe altă parte pentru nume, cu care politicienii italieni nu erau de acord. Invocând o lege pentru produse alimentare cu origine protejată, aceștia reclamau că modelul nu poate purta numele unui oraș italian cât timp este produs în Polonia. După câteva zile de tatonări, oficialii Alfa Romeo au revenit cu unul dintre cele mai epice comunicate de presă și cu un nou nume: Junior. Un nume poate chiar mai potrivit, fiind folosit anterior pentru a marca versiunile „entry level” ale Giuliilor din anii ’60 și ’70.
Revenind la automobil, în linie cu tendințele vremii, în loc de hatchback am primit un crossover. Nu este nici SUV pursânge, dar nici un hatchback mic, ușor și apropiat de asfalt. Poziționat la limita segmentului B, dar cu funcții și dotări specifice segmentului C, Junior are deja rezultate bune pentru companie, depășind la nivelul Europei 10.000 unități vândute în a doua jumătate a anului 2024.
Poți folosi categoriile de mai jos pentru a naviga mai ușor prin articol:
- Ce specificații are Alfa Romeo Junior?
- Cum arată?
- Cum e viața în spatele volanului?
- Interiorul cum e? Cum stă cu tehnologia?
- Concluzii Alfa Romeo Junior
Ce specificații are Alfa Romeo Junior?
Noul Alfa Romeo Junior poate fi configurat în 2 variante, Elettrica (motorizări 100% electrice) și Ibrida (motorizări mild hybrid). Dacă preferi ruta electrică, poți alege între 3 niveluri de echipare (baza 156 CP de la 39.500 €, Speciale 156 CP de la 41.500 € și Veloce 280 CP de la 48.500 €), în timp ce tabăra termică are la dispoziție momentan doar 2 niveluri (baza 136 CP de la 27.900 € și Speciale 136 CP de la 30.000 €).












Nivelul de bază include, printre altele, climatizare automată, faruri Full LED, sistem multimedia cu ecran tactil de 10,1″, ecran de bord de 10,25″, Adaptive Cruise Control, keyless go, airbag-uri frontale, laterale anterioare și cortină anterioare și posterioare, varii sisteme de siguranță, tapițerie din stofă neagră, volan îmbrăcat în piele ecologică și jante din aliaj de 18″ pe Elettrica sau 17″ pe Ibrida. Alegând Speciale, primești în plus o serie de dotări dintre care importante mi se par scaun șofer electric cu funcție de masaj, cameră video pentru marșarier, iluminare ambientală, keyless enter, hayon electric, parbriz încălzit în zona ștergătoarelor, tapițerie în combinație stofă/piele ecologică, jante de 18″ pe Ibrida și kit exterior specific. Similar, nivelul Veloce preia scaunul șofer reglabil electric, iluminarea ambientală și tapițeria în combinație stofă/piele, dar adaugă etriere de frână supradimensionate vopsite, kit exterior specific Veloce și jante din aliaj de 20″. Evident, motorizarea de 280 CP primește și alte bunătăți, printre care un diferențial blocabil mecanic.
Indiferent de motorizare, vopseaua standard este Bianco Sempione. Poți alege o serie de culori pastelate (562 €), metalizate (928 €) sau triplu strat (Rosso Brera, 1238 €) și poți alege plafon negru (835 € alături de culoarea standard, un supliment de 310 € pentru restul). Câteva dotări opționale care merită considerate sunt trapa acționată electric (musai de adăugat, pentru doar 1.470 €), pachetul Perfo care include scaunele Sabelt tapițate în Alcantara și piele ecologică (2.630 €), pachetul Technology (1547 € pentru Speciale, include faruri Full LED Matrix și altele). În cazul Ibrida aș adăuga și jantele opționale de 18″ cu design 5 cercuri (835 €) pentru un design mai fain.
Modelul testat era echipat cu propulsorul mild hybrid de 1,2 litri care dezvoltă 136 CP și este conectat la o cutie automată cu 6 trepte. Puterea este transmisă exclusiv către roțile față. Pornind de la echiparea Speciale, modelul a primit nuanța Rosso Brera cu plafon negru (1.547 €), pachetul Perfo (interior Corsa cu scaune sport Sabelt, tapițerie Alcantara și piele ecologică, pedale sport, volan sport, 2.630 €), pachetul Technology (1.547 €) și trapa electrică (1.470 €). Prețul de listă total al configurației era, în momentul testului, de 37.193 €. Configurația ideală pentru mine ar porni de la Ibrida Q4 (anunțat recent, încă nu este disponibil pentru comandă la momentul scrierii articolului). În lipsa acestei versiuni, echiparea versiunii testate este cea mai apropiată de dorințele mele. Aș adăuga doar jantele opționale cu design 5 cercuri (839 €).
Cum arată?
Să începem cu ce este evident: noul Junior are un aspect polarizant. Rotunjit, dar ascuțit, cu o parte frontală dominată de farurile „3 + 3” și de noua interpretare a „scudetto-ului”. Mezinul gamei a trezit emoții puternice de la pasionații mărcii. Nu neapărat pozitive, cel puțin la prima impresie. Eu, ca posesor de MiTo, am văzut din start ceva ce mi-a plăcut: dimensiuni compacte, proporții elegante și suficientă noutate pentru a ieși în evidență. Pe viu, am reușit să mă obișnuiesc rapid cu grila și chiar a început să mi se pară o mașină frumos proporționată din aproape toate unghiurile. Pe cei mai puțin inițiați în istoria mărcii ii captivează imediat, pe parcursul testului am atras priviri curioase la fiecare semafor.
















Din lateral, formele sunt destul de fin sculptate, iar acoperișul negru adaugă o notă sofisticată. Am apreciat aici mânerele spate integrate în portieră și trecerea de la mat la lucios de pe stâlpul C, care conține și elementul „biscione”. În partea inferioară a mașinii au folosit un ornament negru din plastic poros, ușor sidefat, care să poată fi înlocuit ușor în caz că este zgâriat. Spatele este caracterizat de „Coda Tronca”, un element istoric pentru italieni, respectiv o tăiere bruscă, verticală a portbagajului, care fie îți place, fie nu. Sunt de acord că nu arată la fel de spectaculos ca pe Alfa Romeo TZ, dar categoric iese în evidență. Vizibilitatea este foarte bună în față și lateral, dar în spate este oarecum redusă din cauza formei lunetei.
Interiorul preia doar câteva elemente comune de la surorile de grup, alegând în schimb o rută orientată spre șofer, cu elemente premium. Bordul a fost redesenat complet și a primit grile de ventilație rotunde, cu interiorul în formă de trifoi și „biscione” luminat în centru. Ecranul de bord a primit și el atenție specială cu turometrul și vitezometrul în prim plan, alături de o grafică retro. Cele mai importante elemente, pe care trebuie neapărat să le adaugi când îți configurezi mașina, sunt scaunele sport. Superbe și comode, te vrăjesc pur și simplu. Jantele de 18″ sunt destul de comode pentru oraș, dar mașina ar arăta mult mai bine cu jantele de 20″.
Cum e viața în spatele volanului?
Ca șofer al Juniorului, te vei distra! Au adăugat puțin ADN Alfa în tot, de la comportamentul direcției, la sunetul subtil de „pops and bangs” pe care îl face când schimbi manual spre o treaptă inferioară sau basul pe care îl pompează in boxe sub 2.000 rotații pe minut ca să simuleze sunetul unui motor mai potent. Modul manual ar putea să fie mai plăcut dacă te-ar lăsa să schimbi viteza când vrei tu, nu când decide el că este mai bine.
Mașina este foarte comodă pe piatră cubică sau denivelări, iar la viteza de autostradă este cel puțin la fel de silențioasă ca Fiat 600. În traficul urban te poți deplasa pur electric până la 30 km/h, deci scapi de o mulțime de vibrații și zgomote deranjante specifice motoarelor termice. Având un comportament dinamic similar unui hatchback, Junior este destul de sprinten și plăcut de condus. Singurele momente în care ezită sunt cele în care schimbi manual și prinzi o turație nepotrivită, unde apare un mic lag de la turbină. Sunt sigur că o versiune Veloce cu un motor mai mare și mai mulți cai ar fi „best buy”!








Poți alege între 3 moduri de condus, bine cunoscute fanilor mărcii. În modul „Dynamic” motorul răspunde mult mai rapid la accelerație, dar în același timp cutia schimbă mai agresiv pentru a se simți mai sportiv comportamentul mașinii. Aici apar și sunete artificiale în boxe, pentru a compensa lipsa de putere. Frâna intră și ea mai puternic și mai devreme decât în restul modurilor, iar ceasurile de bord își schimbă culoarea cadranelor în roșu. În modul „Neutru”, calculatorul mașinii începe să eficientizeze mai multe procese. Pornește automat sistemul start-stop și gradul de regenerare este mai agresiv. Ceasurile de bord devin galbene. În modul „Advanced Efficiency”, regenerarea intră și mai puternic, aproape ca într-un mod „one pedal”. Ceasurile de bord devin albastre. Duritatea volanului diferă și ea între moduri, dar este destul de moale și similară pentru „Neutral” și „Advanced Efficiency”, în timp ce în modul „Dynamic” este mult mai fermă și plăcut de manevrat.
În timpul testului desfășurat la începutul lunii Ianuarie, unde temperaturile erau sub 10 grade, am notat următoarele medii de consum: regim autostradă (130 km/h): 7,2 l / 100 km; regim drum național (90 km/h): 5,3 l / 100 km; regim urban (32 km/h viteză medie): 7,2 l/ 100 km. Consumul mediu mixt declarat de producător este de 5,2 l/100 km.
Interiorul cum e? Cum stă cu tehnologia?
Interiorul poate fi o surpriză foarte plăcută sau o ușoară dezamăgire, în funcție de echipare. Nu folosesc cuvântul „dezamăgire” pentru că ar fi complet neplăcut, cât pentru că un model cu echiparea de bază va fi plin de plastice dure, în timp ce echipările superioare primesc mai multe materiale premium și se schimbă complet ambientul. Încep cu bordul, care diferă destul de mult de surorile de platformă. Are complet altă formă, orientată spre șofer, și este îmbrăcat pe alocuri în Alcantara. Ce nu a fost tapițat este din plastic dur, dar satinat, plăcut atingerii. Are chiar și o mică bucată de trim care încearcă să imite aluminiul „periat”. Îi ofer puncte în plus pentru iluminarea ambientală din grilele de ventilație și din jurul ecranului de bord, dar aș fi vrut să se continue și pe uși. Spre apărarea noului Junior, și tunelul central este iluminat.
Volanul, chiar dacă preia simbolurile și poziția butoanelor de la surorile de platformă, este complet diferit ca formă și finisare. Este îmbrăcat în Alcantara și piele, iar butoanele nu sunt mate ci din plastic lucios. În partea de jos a volanului este un mic element din aluminiu și plastic negru lucios. Consola centrală are și ea o formă complet diferită de a surorilor de grup, adoptând un „manettino” mic ca pe Peugeot pentru a schimba vitezele. Tot aici se găsește și selectorul modurilor de condus.
Piesa de rezistență, care nu trebuie să lipsească din niciun Junior: scaunele Sabelt. Arată excepțional, sunt destul de comode și oferă suport lateral foarte bun, chiar dacă nu vei merge pe circuit cu mașina asta. În fiecare viraj din excursiile de weekend spre munte o să te simți ca un pilot. Pentru ele pierzi funcția de masaj, dar rămân încălzite iar scaunul șoferului are și reglaj electric. Scaunele sunt puțin cam înguste, dar în general nu ar trebui să îți faci griji. În antiteză, cred că ar fi trebuit să acorde mai multă atenție panourilor de uși. Se puteau face mici ajustări cu un cost redus și de efect.

















Având scaunul față setat pentru un șofer de 1,8 metri, pe banchetă se va simți comod un pasager de până la 1,9 metri. Forma sculptată a scaunelor sport adaugă spațiu binevenit pentru genunchi. Bancheta în sine este comodă și pasagerii vor trebui să se certe pentru a împărți un singur port USB C. Portbagajul este destul de spațios, având 415 litri cu bancheta pe poziție.
Despre sistemul multimedia am tot vorbit anterior, nu voi poposi prea mult aici. Se mișcă excelent, conectarea este foarte rapidă și ai compatibilitate pentru Android Auto și Apple Carplay. În plus, poți încerca la semafor jocuri precum 2048, spânzurătoarea sau sudoku, direct pe ecranul tactil. Calitatea audio este foarte bună, dar un audiofil convins va prefera să își înlocuiască singur boxele, în lipsa unui opțional premium.
Ecranul de bord are rezoluție foarte bună și un format similar cu cele de pe Giulia sau Tonale. În stânga ai un vitezometru cu un cadran retro, în mijloc ai zona cu informații dinamice, iar în dreapta un turometru retro. Indicațiile de navigare din Waze apar ca un „pop up” de fiecare dată când se schimbă ceva, apoi dispar. Poți alege între următoarele informații dinamice: melodia sau postul ascultat, indicații permanente de navigare dacă folosești sistemul mașinii sau din Waze, o pictogramă a mașinii care îți arată cum anume este folosită puterea și cât curent mai este în baterie, un mod în care vezi setările de asistență la șofat sau un ecran cu informații despre mediile de consum și viteză.
Concluzii Alfa Romeo Junior
Alfa Romeo Junior este o mașină care te cucerește pe măsură ce o descoperi. Deși aspectul exterior poate părea polarizant, sunt sigur că își va găsi rapid fani și că va fi un produs foarte bine vândut. Interiorul iese în evidență pozitiv, cu atenție pe șofer și materiale premium, iar dotările moderne adaugă un plus de confort. Pe șosea, Junior oferă o experiență plăcută, cu ADN Alfa Romeo presărat peste tot. Este o mașină dinamică și interesantă, eclipsată de moștenirea modelelor dinaintea ei, Giulia si Stelvio, care se află totuși într-un alt segment. Nu trebuie ascuns faptul că Junior este dezvoltat pe o platformă Stellantis împărțită cu multe alte modele, dar sunt convins că este cea mai bună opțiune segment B din grup. Neapărat cu scaune Sabelt!













Principalii rivali pentru versiunea electrică sunt MINI Aceman și Volvo EX30. Britanicul, cu motoare de până la 258 CP și baterie de până la 54 kWh, este distractiv de condus și are o puternică identitate MINI, cu prețuri începând de la 33.737 €. Opțiunea scandinavă este un festin minimalist cu până la 422 CP și baterie de 69 kWh. Prețurile încep de la 38.860 €. Dacă vrei propulsoare hibride, te poți uita la Lexus LBX. Disponibil exclusiv cu motorul de 1,5 litri cu 91 CP, cuplat la o cutie automată CVT, mezinul gamei producătorului nipon începe de la 36.122 €. Sora de platforma, Fiat 600, este și ea un rival direct dacă te interesează mai mult un aspect universal apreciat ca chic. Începe de la 22.900 €, alături de motorul mild hybrid cu 100 CP.
Modelele Alfa Romeo Junior beneficiază de garanție din partea producătorului timp de 2 ani, fără limită de kilometri, plus încă 3 ani în limita a 150.000 km.