Search

Dacia Bigster

Dacia Bigster

Dacia, o companie care s-a concentrat câteva decenii pe variații ale unui singur model reprezentativ, a trecut prin câteva reinventări. Principala revoluție contemporană a fost lansarea Logan, primul automobil cu adevărat modern al producătorului. A fost și este un succes fantastic la vânzări, distribuit global sub sigla Renault, Lada, Mahindra sau Nissan, aflat acum la a treia generație. Au urmat mici revoluții pragmatice pentru alte segmente, cu Sandero care a devenit hatchback-ul favorit al Europei și Duster, un SUV cu excelente capabilități pe offroad. Acum ne aflăm într-un alt pas mare, intrarea într-un segment nou, cu un automobil mai mare și mai bine dotat, noul Bigster, pe care l-am întâlnit pentru prima dată la Salonul Auto Internațional Paris din toamnă.

Înfrățit destul de mult cu Duster, nu împarte doar platforma CMF-B cu el, ci și aspectul general și anumite dimensiuni: este mai lung cu 23 centimetri, mai înalt cu 5 centimetri (dar de la baza parbrizului în sus), și la fel de lat. Bigster vine cu câteva premiere pentru Dacia: jante pe 19″, caroserie în două culori, hayon electric, consolă centrală cu compartiment frigorific (în funcție de motorizare), plafon panoramic cu deschidere electrică, climatizare pe două zone, Adaptive Cruise Control și un motor hibrid nou, disponibil momentan exclusiv aici. Toate acestea vin împachetate în stilul Dacia pe care îl știm deja: un pachet smart, orientat clar spre maximizarea valorii oferite pentru fiecare leu.

Ce specificații are Dacia Bigster?

Dacia Bigster este disponibil în 4 versiuni (Essential, Expression, Journey și Extreme), cu 3 opțiuni de propulsor: mild hybrid-G 140 CP (1.199 cmc, 3 cilindri, benzină + GPL), mild hybrid 130 CP 4X4 (1.199 cmc, 3 clindri, benzină) și hybrid 155 CP (1.799 cmc, 4 cilindri, benzină). Poți alege orice culoare din paletar pentru 500 €, mai puțin alb (gratuit) și Indigo Blue (700 €). Versiunea „Essential” (de la 23.000 €) bifează deja destul de multe lucruri: LED, jante de aliaj de 17″, bare longitudinale pavilion, tapițerie neagră, oglinzi exterioare negre. În habitaclu ai AC manual, volan îmbrăcat în piele sintetică, consolă joasă, geamuri electrice față/spate cu impuls, sistem multimedia cu ecran 10″ și 4 difuzoare, plus suport Apple CarPlay și Android Auto fără fir și ceas bord digital 7″. Când vine vorba de siguranță, Bigster „Essential” are airbag-uri frontale și laterale pentru șofer și pasager, laterale cortină pentru pasagerii spate, cruise control, senzori parcare și cameră marșarier, plus asistență la menținerea benzii.

Dacă alegi versiunea „Expression” (de la 24.400 €) adaugi jante aliaj diamantate 17″, oglinzi exterioare gri, antenă „aripă de rechin”, senzor ploaie, AC automat cu 2 zone, frână parcare electrică și proiectoare ceață LED. Cele 2 versiuni rămase vin cu pachete de dotări similare, dar orientate către utilizarea în oraș sau offroad. Alegând „Journey” (de la 26.000 €) primești jante diamantate 18″, geamuri spate cu tentă închisă, card acces mâini libere, consolă cu cotieră, scaun șofer reglabil electric, Media Nav Live cu ecran 10″ cu navigație în timp real, sistem audio Arkamys 3D Sound cu 6 difuzoare, ceas digital de bord de 10″, încărcare telefon fără fir, cruise control adaptiv și asistent adaptiv pentru faza lungă. Aici poți alege doar tracțiune față. Dacă preferi un stil de viață mai activ, respectiv 4×4, „Extreme” (de la 26.000 €) adaugă peste pachetul „Expression” jante semi diamantate 18″, tapițerie dintr-un material ușor de spălat, bare de plafon modulare, geamuri spate cu tentă închisă, elemente de design specifice Copper Brown în exterior și habitaclu, plafon panoramic, card acces mâini libere, Media Nav Live, tablou de bord digital 10″, încărcare telefon fără fir, Hill Descent Control, Cruise Control Adaptiv și asistent adaptiv pentru faza lungă.

Mașina testată (și configurația ideală pentru mine) este echiparea „Extreme”, cu propulsorul de 1.199 cmc și 130 cai putere, alături de cutia manuală cu 6 trepte și tracțiune integrală, cu un preț de listă de 28.500 €. De pe lista de opționale a primit culoarea Shiste Grey (500 €), Cold Pack (500 €, include parbriz, volan și scaune încălzite) și Parking Pack (500 €, include detector unghi mort, multi view cam și senzori față și spate).

Cum arată?

Cu noile modele, Dacia a lăsat în urmă designul pur funcțional și a început să deseneze mașini cu linii moderne, asertive și chiar frumoase. Bigster nu face excepție. Se simte parte din familia Dacia, cu motivul „Y” regăsit în semnătura luminoasă față-spate. Arată musculos, sculptat, cu un profil lateral bine conturat, în care aripile față și spate sunt pronunțat evazate. Din față, pare că ar avea cel puțin un V8 sub capotă. Privit din spate, Bigster rămâne agresiv, cu un eleron sculptat și volume interesante. Bonus pentru fanii detaliilor: accentele arămii adaugă un plus de personalitate modelului.

Protecțiile inferioare (aripi, praguri, bară față și spate) sunt realizate dintr-un material reciclat cu textură interesantă, numit „Starkle„. Pare mai premium decât e în realitate și are avantajul că poate fi înlocuit ușor în caz de mici incidente.

Cum e viața în spatele volanului?

Având dimensiuni similare cu Duster, preia și agilitatea acestuia în mediul urban. Singurul loc în care simți diferența de lungime este la manevrele de parcare. Spre deosebire de modelul mai mic, Bigster este surprinzător de silențios, inclusiv pe autostradă. Dacia a investit în antifonare, inclusiv prin geamuri mai groase și parbriz tratat special. Direcția e ușoară, uneori prea ușoară pentru gustul meu, dar potrivită pentru o experiență confortabilă.

Schimbătorul manual are o cursă scurtă; mi s-a întâmplat să bag a patra în loc de a două. M-am obișnuit rapid cu acest detaliu și a fost plăcut să am control complet asupra schimbării, pentru că motorul e sprinten și răspunde bine la turații înalte. Propulsorul turbo cu 3 cilindri este neașteptat de flexibil, nu se simte subdimensionat nicicum, este un companion vioi în oraș, dar capabil de depășiri sigure și rulare confortabilă și la viteze mari. Mă face curios să descopăr și comportamentul mașinii cu motorul hibrid de 155 CP, unde nu este doar diferență de putere ci și suportul motorului electric.

Consumul mediu înregistrat pe parcursul testului este de 10,2 l/100 km, în mediu urban. La viteză de autostradă, media a scăzut la 6,7 l/100 km.

Interiorul cum e?

Bigster nu rivalizează cu mașinile premium, dar câștigă puncte pentru funcționalitate, spațiu și detalii simpatice. Panourile de uși sunt din plastic dur, dar zona de sprijin e tapițată cu un material moale, buretat. Volanul hexagonal iese plăcut în evidență, are încălzire și e îmbrăcat într-o piele sintetică de calitate. Butoanele de pe volan sunt destul de simple și dure, mi-ar fi plăcut să fie din materiale mai plăcute atingerii. Bordul e și el din plastic dur, dar este salvat de texturi și accente arămii satinate.

Îmi place sistemul YouClip. Ai 7 puncte în care poți conecta accesorii oficiale Dacia (ex: lanternă, cup holder) sau chiar îți poți construi și imprima 3D singur soluții personalizate pentru dorințele tale precum un suport special făcut pentru sticle de 1 litru. Nu am înțeles, însă, suportul pentru telefon, în condițiile în care conectarea și încărcarea telefonului se fac fără fir. Spațiile de depozitare sunt, așa cum te aștepți, numeroase: spațiu pentru câte o sticlă mare + accesorii pe fiecare ușă din față, un spațiu sub consola de climatizare, iar sub selectorul modului de condus ai suport pentru două pahare, plus o cotieră destul de încăpătoare. Portierele spate n-au loc pentru sticle, dar au buzunare înguste pentru accesorii.

Scaunele sunt comode pentru drum lung, tapițeria este interesantă și pare ușor de curățat. Tetierele însă, cam tari pentru gustul meu. Bancheta spate e comodă și pot sta liniștiți doi adulți înalți sau trei de constituție medie. Pasagerii au și o gură de ventilație proprie, dar nu pot regla temperatura.

Trapa panoramică este destul de generoasă și luminoasă, dar aș fi apreciat-o mai mult dacă testul nu se desfășura într-o zi călduroasă de vară. În ansamblu, interiorul reușește să arate chic și modern, dar rămâne identificabil ca un interior de Dacia, un pachet ok pentru bugetul alocat.

Cum stă cu tehnologia?

Sistemul multimedia este un progres semnificativ față de generațiile anterioare. Răspunde la comenzi foarte rapid, se conectează la Apple CarPlay fără întârziere, iar ecranul are rezoluție bună. Grafica interfeței este minimalistă, iar comenzile sunt așezate intuitiv. Am apreciat că există trei butoane fizice deasupra ecranului, două pentru volum și unul pentru a opri ecranul dacă te incomodează. Mașina testată venea cu 4 camere de luat vederi (față, spate și laterale), a căror calitate nu excelează, dar își fac treaba. Poți verifica mult mai ușor distanța până la bordură când parchezi, de ex. Calitatea audio a sistemului Arkamys este surprinzător de bună. Ar fi mers mai multe incinte, cum au rivalii, dar deja prezența unei soluții puțin mai premium decât standard este un element de noutate pentru gama Dacia.

Ceasul de bord digital are și el o rezoluție foarte bună și grafică minimalistă, dar de efect. Poți configura destul de mult ce informații să îți apară, dar cel mai mult am apreciat posibilitatea de a proiecta aici harta completă din Waze, nu doar indicațiile de orientare ca la alți producători.

Sistemul de climatizare cu două zone are scurtături tactile pe ecran, sau butoane fizice pentru cei care preferă un control clasic. Un alt plus binevenit, în sezonul rece: parbrizul încălzit.

Concluzii Dacia Bigster

Dacia Bigster este mai mult decât un Duster extins, este un semn că marca este pregătită să joace în liga următoare, fără să își piardă trăsăturile care au consacrat-o: onestitate și capabilitate. Modelul are o personalitate aparte, iar minusurile ajungi să le apreciezi ca fiind parte din pachet, nefiind un model perfect. Dar nici nu pretinde asta.

Hyundai Tucson, model cu 7 cm mai scurt decât Bigster, pornește de la 27.000 €, versiunea cu tracțiune față, și urcă la 31.535 € pentru varianta cu tracțiune integrală și cutie automată. Suzuki Across, cu 6 cm mai lung, oferă doar motorizare 2,5 PHEV și costă de la 55.920 €. Practic, poți cumpăra două Bigster la prețul unui Across. Toyota RAV4, model cu care Suzuki-ul împarte platforma, începe de la 40.619 € (tracțiune față) sau 42.613 € (tracțiune integrală). Ford Kuga, cu dimensiuni apropiate ca lungime, dar cu 18 cm mai lat, pornește de la 30.300 € pentru motorul 1.5 EcoBoost FWD și ajunge la 38.250 € pentru varianta 2.5 l full hibrid AWD.

Ca să îți reamintesc, poți comanda o Dacia Bigster de la 23.000 €, în versiunea „Essential” cu motorizare mild hybrid 140 CP și tracțiune față, preț care o poziționează clar sub majoritatea rivalilor direcți din segment, iar dacă nu ai nevoie de spațiul suplimentar, Duster rămâne o alternativă solidă cu preț de pornire de 19.250 €.

Bigster are garanție 3 ani sau 100.000 km, dar poate fi extinsă contra cost încă 24 luni și/sau 200.000 km (primul termen atins).

1 comment

Write a response

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Continut © subTURAT 2026.
Close